Cum s-a reinventat Opel Frontera și de ce te-ar putea surprinde

Când un producător auto readuce la viață un nume din trecut, rezultatul este adesea o tentativă retro, cu un aer de campanie de PR și cu un comportament pe șosea care trădează compromisuri. Dar nu întotdeauna. Din când în când, apare ceva mai mult decât un rest reîncălzit cu o emblemă familiară. Opel Frontera, odinioară supranumit „Range Roverul săracului”, revine. Numai că de data aceasta nu mai este SUV-ul robust, pe șasiu separat, cu care unchiul tău pleca la off-road prin anii ’90. Acum, este mașina pe care nepotul său urban ar promova-o cu entuziasm pe TikTok.

Frontera nu mai este best-sellerul care se simțea acasă pe drumuri de țară pline de noroi. Azi, e un locuitor al orașului, încălțat cu adidași și purtând tricou, care a auzit de alpinism, dar preferă parcarea mall-ului, unde singurul obstacol e o bandă de parcare îngustă.

Să-i spunem „noua versiune” e cam forțat. Frontera de acum e ca un remake de film: același titlu, alt scenariu, gen nou și public diferit. Generația anterioară tracta bărci, oferea confort și era faimoasă pentru disparițiile rapide din parcări. Noua Frontera ridică alte întrebări: „Are platformă comună cu Peugeot?” Da, și nu doar platforma. Aici, tehnologia franceză și sigla germană formează o echipă pentru a cuceri familiile sau măcar simpatia lor.

Este un lucru rău? Da și nu. Fanii off-road adevărați s-ar putea simți ca și cum ar fi comandat grătar și au primit burger vegan. Dar pentru majoritatea — și să fim sinceri, sunt cei mai mulți — Frontera oferă aproape tot ce trebuie: spațiu, personalitate, iar cu versiunile electrice poți impresiona la piața de duminică având și conștiință curată.

Pe scurt, Frontera 2025 este ca un fost rocker care poartă acum cravată și vinde imobiliare: nu mai e la fel de carismatic, dar poate se potrivește mai bine decât te-ai aștepta. Și nu mai e nici ținta preferată a hoților — din mai multe motive.

Noua Frontera nu vrea să treacă neobservată. Chiar dacă nu e Range Rover sau Subaru Outback, afișează o siguranță de sine ca și cum tocmai ar fi traversat o mlaștină, deși în realitate a stat mai mult la cafenelele din oraș, cu cana reutilizabilă la purtător.

Designul respectă noul limbaj „Bold and Pure” de la Opel. Adică un „chip” dur, dar linii curate, aproape scandinave. Grila frontală Vizor, devenită semnătură Opel, este ca o sprânceană peste farurile LED înguste, care par să te măsoare din priviri în parcare. Sigla plată „Blitz” neagră, în versiunea GS fără crom, abia se distinge — un mesaj subtil pentru cei care preferă discreția.

Bara față are o formă trapezoidală — nu ceva ce lumea măsoară, dar dă mașinii un aer agresiv potrivit. Elementele de protecție negre și pragurile din plastic sugerează că Frontera nu se teme de pietriș, chiar dacă noroiul adevărat rămâne o provocare.

Privită din lateral, Frontera păstrează liniile drepte și proporțiile pătrățoase, moștenite de la Crossland, dar adaugă un montant C distinctiv, care separă optic spatele și creează o siluetă ce, de la distanță, poate aminti de un Land Rover compact — dacă ești optimist sau ai ochelarii aburiți. Capota e traversată de nervuri musculoase, iar plafonul drept lasă loc, teoretic, pentru o a treia banchetă, menținând totuși proporțiile compacte, ca o cămașă bine călcată cu o hartă uitată în buzunar.

Spatele e surprinzător de practic: hayon mare, stopuri în formă de L care dau impresia unor două niveluri, puțin prea scandinav pentru gustul Opel. Eleronul e discret — ca un unchi conservator care nu dansează, dar nu lipsește de la nuntă.

Nivelul GS urcă miza: caroserie în două tonuri, jante de 17 inch, detalii negre și o tentativă clară de a părea premium. Și apoi antena tip „whip”. Da, în 2025. Într-o lume cu aparate de cafea conectate la WiFi, Frontera are pe plafon o antenă ce va ceda probabil la prima spălătorie. Parcă totul a mers bine și cineva a decis să poarte șosete peste adidași.

Interiorul e ca un loft funcțional: totul e gândit să fie util, nu doar de poză, și asta e un compliment. Frontera nu încearcă să pară altceva. Oferă un interior practic, bine proiectat, care funcționează. Ca o unealtă germană: nu mereu frumoasă, dar de nădejde când altele cedează.

Prima impresie vine de la sistemul Pure Panel: două ecrane digitale de 10 inch, chiar și în 2025! Panoul de bord afișează date clare, fără artificii inutile. Ecranul infotainment e ușor orientat spre șofer, cu grafică clară și animații fluide. Codul de culori pentru modurile hibride — alb pentru standard, albastru pentru electric — dă un aer modern fără artificii inutile.

Farmecul Frontera: butoanele. Da, butoane reale, fizice, nu doar suprafețe tactile pe care le pipăi la întâmplare în mers. Climatizarea are comenzi clasice, iar lângă volan găsești butoane pentru funcții utile, de exemplu pentru a opri avertizarea de viteză înainte să-ți testeze răbdarea. Detalii de bun-simț.

Materialele sunt în mare parte plastice tari, dar finisate și asamblate solid — nu par ieftine, ci robuste, ca o piesă de mobilier montată acasă, dar fără scârțâituri. Remarcabile sunt detaliile practice: benzi elastice la suporturile de pahare și o curea Flex pe consola centrală, utilă pentru fixarea unei tablete sau a pachetului de prânz. Cineva chiar s-a gândit la detalii.

Scaunele față Intelli-Seat sunt proiectate pentru confort la drum lung, iar unele versiuni folosesc tapițerie reciclată — potrivit pentru o poziționare „verde, dar nu ieftin”. Scaunul șoferului este reglabil, dar cel al pasagerului nu are reglaj pe înălțime, astfel că cei mai înalți de 1,85 m se vor simți ca un comandant de tanc la paradă. Tunelul central e cam jos la picioare, iar muchia tare nu ajută la confort. Singurele suprafețe moi sunt tetierele de pe uși, care însă nici ele nu impresionează — după trei ore, totul ține de rezistență.

Spațiul de depozitare e generos: buzunare mari în uși, torpedo încăpător și câteva soluții ingenioase. Porturi USB sunt din belșug, iar o tavă de încărcare wireless răcită arată că cineva din inginerie a pus suflet. Bancheta oferă spațiu bun la genunchi și cap pentru adulți de înălțime medie, iar tunelul central jos face locul din mijloc utilizabil. În spate găsești lumini de lectură și mânere de sprijin, dar nu și gură de ventilație — așa că drumurile de vară pot deveni un pic sauna.

Portbagajul are 460 litri standard și ajunge la 1.600 litri cu bancheta rabatată — practic, indiferent de nevoi. Podeaua e ajustabilă pe înălțime, iar pragul de încărcare e suficient de jos cât să poată și bunica să ridice un pepene fără să-și forțeze spatele.

Opel simplifică oferta la două niveluri de echipare: Edition și GS. Chiar și Edition oferă mai mult decât te-ai aștepta de la un model de buget german: suport de telefon și ecran de 10 inch incluse. GS adaugă tot ce-ți dorești: CarPlay, navigație, climatizare și un sistem audio decent.

Există și detalii ciudate. Cheia de contact funcționează ca în 2005; după ce o rotești, motorul pornește cu o întârziere, ca și cum ai apăsa un buton, dar fără buton. Comenzile pentru geamuri: o atingere pentru coborâre, dar trebuie ținut apăsat pentru a le ridica. Sau unele butoane preluate din vechiul grup PSA, care par resturi dintr-un stoc. Nu sunt probleme majore, dar amintesc că prețul pornește de la circa 23.000 de euro și au fost necesare unele compromisuri.

Dacă vechiul Frontera însemna diesel zgomotos și fum, noul model vine cu tehnologie modernă, silențioasă și inteligentă. Nu mai urcă munții, ci urcă pe scara tehnologiei urbane, cu grijă pentru mediu.

Sunt disponibile două hibride, ambele cu motor pe benzină de 1,2 litri și trei cilindri, combinat cu sistem hibrid de 48 volți. Spre deosebire de hibridele „mild” care ajută doar la viteze mici, Frontera are un motor electric integrat în cutia de viteze, care chiar asistă activ. Cei 21 kW electrici nu sună impresionant, dar în oraș aduc un plus real.

Cutia automată cu dublu ambreiaj și șase trepte e atât de lină încât ar face concurența să roșească. Atât Hybrid 100, cât și Hybrid 136/145 folosesc același ansamblu, dar dacă vrei viață ușoară, alege varianta mai puternică. Cu 145 CP și 0–100 km/h în 9,1 secunde, nu e o sportivă, dar răspunde rapid pentru segment. Impresionant, hibridul pornește ca un electric veritabil, mai ales la viteze mici când motorul pe benzină doarme, iar cel electric face treaba. În oraș, poți parcurge până la jumătate din drumuri în regim electric — și nu e doar marketing.

La condus, Frontera nu se dă sportivă. Suspensia setată pentru confort absoarbe gropile urbane cu calm și demnitate. În viraje, ruliul e prezent, dar nu deranjant, iar direcția, deși nu ultra-precisă, e bine echilibrată și predictibilă. Nu e grea la manevrat, dar nici jucăușă, și rămâne neutră în curbe, semn de inginerie corectă.

Avem și Frontera electrică. Dacă hibridul e angajatul silențios, EV-ul e același om după un retreat de yoga și descoperirea laptelui de ovăz. Cei 83 kW (113 CP) asigură un 0–100 km/h în circa 12 secunde, dar nu pentru sprint e gândit. Frontera Electric e pentru cei care preferă liniștea și deplasarea fără emisii. Autonomia e de circa 305 km dintr-o baterie de 43,8 kWh — suficient pentru oraș și suburbii. O variantă cu baterie mai mare și peste 400 km autonomie este pe drum. EV-ul e liniștit, fără vibrații și chiar mai stabil datorită bateriei montate jos.

Consumul hibrid e oficial 5,2–5,3 l/100 km, real undeva la 6 l/100 km — foarte bun pentru un SUV de segment B. Pe autostradă crește puțin.

Când auzi „siguranță” și „SUV de segment B”, te gândești la plastic ieftin și două airbaguri. Dar noul Frontera vine cu tehnologie care nu ar fi rușinoasă nici la o clasă superioară. Chiar și versiunile de bază au frânare automată de urgență cu recunoașterea pietonilor, asistență la menținerea benzii cu corecție ușoară și monitorizare a atenției șoferului. Cruise control adaptiv cu recunoașterea limitelor de viteză — toate standard.

GS adaugă senzori față-spate, avertizare pentru unghi mort, cameră de marșarier, senzori de ploaie și lumină, plus toată varietatea de sisteme de asistență. Stellantis nu a făcut economii la siguranță.

Sunt și mici scăpări: locul din spate central nu are tetieră, deci e pentru copii, rucsaci sau rude rezistente. Camera de marșarier nu impresionează la calitate, amintește de primele camere digitale. Dar alte detalii sunt perfecte: priză de 12V în portbagaj pentru frigider sau grill, uși spate care se deschid larg, ideal pentru instalarea scaunului de copil.

Frontera e construită pe platforma testată Stellantis. Nu are încă scor Euro NCAP, dar premisele pentru 4 sau 5 stele sunt acolo. Structură rigidă, dezvoltare modernă și electronică avansată, chiar și pentru șoferi mai distrați.

Competiția? Dacia Duster și Jogger — cu circa 5.000 euro mai ieftine, dar mai slab dotate, și Toyota Yaris Cross — cu 3.000 euro mai scump decât Frontera. Fiecare cu punctele forte: Dacia e robustă, dar nu pentru toți, iar Yaris Cross divide la capitolul design. Frontera are șanse să-și găsească locul.

Mai e și Citroën C3 Aircross — geamănul de platformă. Aceleași mecanici, suspensie mai moale, design mai jucăuș și interior mai simplu. Și mai ieftin, dacă te mulțumești cu benzină. Citroën e ca o vacanță la sud: plăcut dacă nu ai mari pretenții. Frontera e pentru zilele de lucru, vreme mohorâtă de noiembrie și șoferi mai serioși.

Pentru cei care vor un SUV de familie echilibrat, bine gândit și accesibil, care nu te face să roșești și nu te lasă rece, Frontera vine pregătit, cu cravată și sandale.

Puncte forte Frontera:
- Spațiu și flexibilitate: 5 adulți stau comod. Portbagaj (460–1.600 litri) peste rivali.
- Tehnologie hibridă: economic și vioi. Poți merge electric în oraș, dar e bun și pe autostradă.
- Confort și ținută de drum: suspensia absoarbe denivelările mai bine decât multe modele mai scumpe. Direcția e precisă la viteze mai mari.
- Interior modern dar simplu: butoane fizice, două ecrane de 10 inch la GS, ergonomie excelentă.
- Preț și dotări: de la 22.900 euro (hibrid) și circa 26.390 euro (electric), oferă mai mult decât mulți rivali la același preț.
- Siguranță: frânare automată, asistență la bandă, monitorizare șofer și 6 airbaguri chiar și la bază. GS adaugă și mai multe sisteme.
- Design: „Bold and Pure” — atractiv, dar nu ostentativ. Nervurile capotei și grila Vizor dau personalitate.
- Soluții inteligente: Flex-strap, suport elastic pentru pahare, podea portbagaj pe două niveluri, infotainment pe bază de smartphone — semn că designerii s-au gândit la utilizator.

De reținut:
- Plastice tari la interior: rezistente, dar rivalii ca Renault Captur vin cu materiale mai plăcute.
- Detalii old-school: cheia de contact și comenzile geamurilor te readuc cu picioarele pe pământ.
- Zgomot: motorul cu 3 cilindri devine sesizabil la accelerații — nu deranjant, dar prezent.
- Doar tracțiune față: perfect pentru oraș, dar fanii vechiului Frontera 4x4 pot fi dezamăgiți.
- Versiunea de bază nu are ecran central: infotainment-ul depinde de smartphone, ceea ce nu convine tuturor.

Această combinație de robustețe, pragmatism și design reținut este adevărata forță a Frontera. Numele spaniol „Frontera” înseamnă „graniță”, iar acest Opel mută limitele — nu cu o revoluție, ci cât să conteze cu adevărat.